#7 Fericirea îţi aparţine

Toţi suntem diferiţi. Toţi suntem unici. Noţiunea de „eu” diferă de la om, la om. Ceea ce consider că ne aseamănă pe majoritatea este şansa la viaţă şi la reuşită. Păcat că mulţi dintre noi o irosesc. Fie de frică, fie din inconştienţă, lăsăm şanse unice să ne scape parcă printre degete. O şansă ratată poate fi biletul gratuit spre o viaţă neîmplinită la cota maximă. „Şansele vin la oamenii pregătiţi” , spunea cineva. Păi degeaba vin dacă le ignorăm sau refuzăm. De aici apar dezamăgirile şi frustrările. Atunci când îi vedem pe cei din jurul nostru fericiţi, iar noi ne afundăm în propria amărăciune. „Atragi ceea ce gândeşti ” , spunea alt om înţelept. Mereu trebuie să fim optimişti şi să credem în noi. Fericirea depinde doar de TINE. Haideţi să lăsăm de o parte clişeul „Fericirea mea eşti tu ” . Nu este aşa. Fericirea mea este în mâinile mele. Eu sunt singurul om care are grijă de ea. Persoanele din jur sunt motive secundare. Rolul principal în viaţa ta, îl ai TU. Atunci când ajungi pe plan secundar, ar trebui să fii atent cui îi dăruieşti tot sufletul tău. În principiu, doar unul ai. Şi este al naibii de valoros.

#7 (2)

Ca să fii fericit în primul rând trebuie să-ţi iubeşti şi preţuieşti interiorul. Râzi. Ascultă muzica ce-ţi place. Bucură-te de natură. Ai grijă de viitorul tău. Călătoreşte. Cunoaşte. Iubeşte. Iartă. Zâmbeşte. Speră. Visează. Dansează. Uită-te la filme şi seriale. Ascultă ploaia. Bucură-te de momentele în care eşti doar tu cu tine. Ridică ochii spre cer şi mulţumeşte pentru ceea ce ai. Gândeşte-te că alţii şi-ar dori măcar să poată simţi ceea ce tu refuzi să apreciezi. Să nu te consideri inferior faţă de nimeni. Poţi orice. Bucură-te şi pentru cei de lângă tine. Să nu îţi doreşti să fii ca altele ori ca alţii . De multe ori un chip frumos învăluie perfect un interior putred. În plus, una din cele mai râvnite lucruri este originalitatea. „Nu judeca că să nu fii judecat” şi mai ales de toate , să nu urăşti. Tu te lupţi să fii cea mai bună versiune a ta. Nu te compara cu „X ” si „Y”. Atuu-rile tale pot bate în orice luptă doar dacă eşti stăpân pe tine şi eşti sigur de ceea ce ai şi poţi. Până la urmă toate lucrurile se întâmplă în viaţă cu un motiv. Motivul de a ne perfecţiona.. şi de ce nu? A deveni desăvârşiţi.
Se spune că oamenii inteligenţi învaţă din greşelile altora. Nu vrei ca de astăzi să ţii şi tu mai mult cont de asta? Nu trebuie să ajungi să dai cu capul de un perete şi să cazi. Dar, dragă cititorule, dacă ai ajuns şi tu să o faci, atunci ridică-te cu demnitate. Nu  uita că fericirea depinde de alegerile pe care le faci. De multe ori ele fac diferenţa. 🙂
A, şi nu uitaţi să zâmbiţi mereu! Sunteţi superbi atunci când o faceţi!

#7 (3)

#6 #început „Tot răul spre bine”

Pentru început, cu această postare voi răspunde multor persoane la intrebările ce mi-au fost cel mai des adresate : „De ce ţi-ai făcut blogul ăsta?” ; „De unde scrii toate astea?” „Ce sau cine te inspiră?” De cand eram mică îmi plăcea să scriu.Mereu am fost atrasă de chestia asta.La început compuneam poezii, iar prin clasa a 7-a mi-am dat seama că îmi place şi să citesc,iar aşa ideile mele izvorau din ce în ce mai interesant, curat şi cursiv. Firul gândirii căpătase şi mai multă logică, iar eu reuşeam să transmit încet-încet, prin scris ceea ce simţeam. În principiu, scrisul devenea o formă de refulare a gândurilor ce-mi tot zburdau prin minte.

„Wild eyes and pretty voice ” a luat nastere dintr-o stare. După câteva încercări şi abandonări, am zis că ar trebui să-mi asum fiecare gând şi sentiment şi să-l public.Nu se ştie cine, când şi unde poate găsi sau auzi de blogul meu.Poate mulţi se simt în ceea ce tastez si postez, poate nu. Îmi doresc să scriu puţin din toate.
M-am hotărât să public primul articol în urma unei prietenii aparent apuse. În urma unei spuse, ce m-a rănit. Se pare ca până la urmă se aplică vorba „tot răul spre bine”. Interesant este că m-am reapropiat de această persoană, iar situaţia s-a clarificat. Dupa, al doilea articol a fost scris în urma unei excursii la Buşteni. De acolo parca m-am întors plină de inspiraţie şi curaj. Anumite lucruri mărunte m-au făcut să-mi dau seama de foarte multe trăiri pe care le negam. Asa am ajuns sa ma „folosesc” constructiv de ele.
Îmi place să scriu despre bucurie, despre viata, speranta, iubire, frica… tot ansamblul ce se acumulează în interiorul omului. Vreau să scriu despre lucruri reale. Vreau să împartasesc experienţe şi să îmi îmbogăţesc mintea şi sufletul. Vreau să ajut şi să simt că las ceva în urma mea. Poate că e devreme să zic asta la vârsta pe care o am, dar timpul trece foarte repede. Nici nu ne dăm seama când. Suntem prea prinşi în banalul cotidian pentru a face asta.
Ştiu că blogul meu încă nu este foarte cunoscut, dar există timp şi există loc pentru fiecare. Pentru mine este un pas foarte mare şi important doar faptul că am continuat să postez şi nu am renunţat.
Vreau să vă mulţumesc pentru fiecare vizualizare, distribuire şi apreciere. De asemenea vă mulţumesc şi pentru criticile constructive. Cred că ele contează cel mai mult pentru a ajunge, daca nu desăvârşit, măcar pe aproape.

Dacă tot am pomenit de excursia de la Buşteni, vă voi lăsa mai jos nişte fotografii 🙂

#5 Ție ce ți-a șoptit vântul?

Este vară.Mintea îmi este plajă,iar sufletul soare.Nu pot înţelege şoptirea vântului.Ieri parcă îmi spunea că te îndrăgosteşti de mine,azi parcă m-ai uitat.Privirile ni s-au stins ,iar eu sunt umbra propriei reflexii provocate de mare.Practic eu mă acopăr. Îmi acopar sentimentele cu dexteritate,cu fineţe. 
De frică să creez,am distrus.De frică să iubesc,te-am îndepărtat.Ţi-am căutat jumătăţi nesfârşite.Am încercat să-ţi „peţesc” iubiri imposibile.Am încercat să o şterg pe a noastră.Nu am rezolvat nimic. Am simplificat şi am complicat lucrurile împreună.Nu sunt singura vinovată,însă. Am încercat să-mi desluşesc propriul mister,însă m-am împleticit mai tare,mai rău. M-am blocat.M-am schimbat. Sunt un om ciudat.Nu ştiu ce simt.Nu ştiu cum.Nu ştiu de ce.Ştiu doar că e ceva.Aţi păţit vreodată să nu ştiţi dacă va ataşaţi cu adevărat de cineva sau dacă doar vă amăgiţi?De multe ori,oamenii au idealuri.Modele pe care nu vor să le depăşească. Uneori nu vor pentru că le este frică de dezamăgiri.Alteori se complac în diverse situaţii şi sfârşesc cu inima frântă.Mi-am analizat  gândirea până în cele mai mici detalii.Mi-am analizat de asemenea şi interiorul.Într-un final mi-am dat seama că lucrurile sunt mult mai simple.Noi le complicăm.Mi-am dat seama că există un moment în care toate lucrurile se clarifică.Atunci când gândurile se limpezesc,iar totul decurge firesc.Cred că este important să ne ascultăm vocea interioară.Ea nu ne păcăleşte niciodată.Trebuie să creeam o conexiune între minte şi inimă.Altfel, lucrurile nu vor sta niciodată aşa cum trebuie.Fie o să faceţi alegeri doar pentru avantaje, ţinând cont doar de lucrurile cele mai puţin dezavantajoase ,fie o să faceţi alegeri bazate doar pe sentimente de moment,posibil trecătoare,înşelătoare,în urmă cărora să rămâneţi cu răni. În fond şi la urmă urmei,din dezamăgiri învăţăm cel mai bine.Doar că e bine sa avem grijă ca deciziile de acum să nu ne afecteze viitorul.

#4 Prea obosit ca să-ți mai pese

Ești prea obosit ca să-ți mai pese de mare, de timp, de stele și de vânt. Ai uitat de prieteni și de noi. Te-ai pierdut în mulțime, în gânduri și pustiu. Te-ai dus liber.

Ai lăsat Soarele și Luna să te caute. I-ai amagit și pe ei, nu doar pe mine. Ai rămas ascuns printre copaci.Știi,copacii nostri plini de visuri și  speranțe. Da,copacii plini de gânduri înflorite. Mai ții minte că aveam și noi copacul nostru? Stăteam la umbra lui în fiecare duminică. Deși eram în locuri opuse , noi aveam Universul nostru. Tu te gândeai la mine așa cum o faceam și eu,nu? Dacă nu ,poate o vei face acum când citești.Eu mă gândeam la tine în fiecare seară.Pictam din note muzicale și încercam să-ți deslușesc misterul.Poate nici nu era un mister.Poate chiar eu creeam acea aliura .Hei,acum îmi ești cam dator,nu crezi? Dar dacă tu erai „Misterul” ,eu cine eram? Oare mai sunt și acum?Din păcate nu ești un simplu text ce poate fi sters oricand.Nu ești o amintire ce se poate pierde in bruma timpului.Iar pana la urma daca te -ai pierde,nu as disparea si eu?

#3 Vara,muza..și eu 

 

Vine vara. Toate sentimentele se reintorc amplifacate. Fiecare zi aduce un grad în plus tuturor emoţiilor.Vara porneşte furtuna dinăutrul nostru. Ea ne face să ne pierdem zilele visând,distrându-ne ,câştigându-ne nopţile.Fiecare vară aduce ceva nou.Aduce oameni,dar de asemenea pune între ei mii de km.Fie fizic, fie că ne referim la distanţa dintre suflete, vara ne căleşte.

Mie vara mi-a adus muze. Diversi oameni care m-au inspirat. Poate pentru că mereu mi-a plăcut să cercetez atent fiecare lucru sau persoană de lângă mine. Vara mă aduce aproape de bunicii mei, de locurile unde am copilărit. Mă uneşte cu natura şi îmi curăţă sufletul de rănile cicatrizate. Vara te aduce mai aproape de prieteni. Cred că dacă ar trebui să facem un sondaj cu toate persoanele care au fost îndrăgostite nebuneşte ,am fi surprinşi, sau nu, să vedem că aceste momente au avut loc vara. De ce ? Sângele este mai fierbinte, trupul mai curios, sufletul mai liber, mintea mai deschisă,dar şi uşor de prostit, fie vorba între noi. Dumnezeu nu uită de nimeni.Vară, toamnă, iarnă, primavară,nu contează. Fiecare are povestea sa, scrisă, aşteptând sa fie împlinită.Doar ştiţi că „şansele vin la oamenii pregătiţi.” 🙂

#2 Tu cu ce ai rămas?

În viața fiecărui om există un moment în care își dă seama că vrea să aibă pe cineva alături.Mai mult sau mai puțin importantă pentru unii este perioada.Majoritatea își doresc să se simtă iubiți,să simtă pasiune si conexiune.

Nu știu daca vi s-a întamplat să simțiți că două trupuri se pot contopi doar prin priviri.Priviri pătrunzatoare,priviri ce iți taie respirația și te fac să rămâi înghețat în urma lor.Sunt priviri ce nu se pot uita.Nu știu dacă eu personal caut ceea ce am pierdut in fiecare om pe care-l întâlnesc.Nu știu dacă m-am mințit vreodată singura că mă indragostesc.Nu știu dacă am fost vreodată îndragostită și nu știu dacă vreodată voi iubi cu adevărat,dar știu că in afară de sărut sau alte legături fizice pe care oamenii le pot avea , privirea este modalitatea cea mai sinceră și pură de a-i spune unui om fie că-l iubesti,fie că-l disprețuiești,fie că pur și simplu il admiri sau nutrești alte sentimente față de el.

Stiți,privirea spune totul.Te uiți în ochii persoanei și pur si simplu îți dai seama dacă te poți vedea reflectat și în sufletul acesteia,nu doar prin lumina ce bate in iris.Irisul uneste.Privirea poate reflecta o emoție de moment.Poate nu ești îndrăgostit,poate nu iubești,dar pe moment ceea ce leaga acea privire ,nu poate fi dezlegat.Leagă două suflete fără ca trupul să intervina.Leagă energie și emoție.Leagă trăire și dorință.Unește visul cu realitatea.Îți lasă o amintire.Fie că e vorba de o fantezie, fie că e o realitate ,rămâi cu ceva.În funcție de cum ești ,te poți folosi în viață de toate momentele ce te fac să simți ceva profund. Mai ales dacă ești orientat spre artă,sentimentele inspiră.Și când spun”sentimente”,nu mă refer la ceva clișeic.Emoția este trecătoare în timp,dar în veșnicie ,rămâne.Rămâne în tine și tot ce simți se adună într-un „colțișor” al inimii și te învață să fii ceea ce ai devenit astăzi.În mod inconștient,fiecare „iubire”, fiecare prieten,fiecare om ajută la formarea noastră și sper ca și voi,cei care ați citit acest text și ați simțit ce am vrut să exprim să fiți conștienți de ceea ce simțiți cu adevărat (în oricare situație) și să nu vă lăsați păcăliți ori să fiți vulnerabili.În schimb,păstrați-vă sentimentele.Ele sunt singurele ce ne fac să rămânem oameni și nu doar inși într-o lume lipsită de umanitate.

 

#1

Acest blog este o modalitate cliseica pentru mine de a impartasi cu alte persoane
trairi pe care nu am vrut sa le exteriorizez intr-un mod direct,fizic.
Am considerat ca prima mea postare sa fie legata de un subiect ce chiar ma apasa profund si imi creaza un disconfort sufletesc major.
De ce intr-o lume in care toti „cersim” atentie prin extravaganta gesturilor ce dintr-o
data au devenit fleacuri,ne pretindem a fi sinceri.Ne pretindem a fi total opusul a ceea
ce mintea ii destanuie sufletului.Pretindem sinceritate si respect.Pretindem ca suntem demni,dar vindem ceea ce iubim.Pretindem ca stim si ca pretuim prietenia,legaturile dintre oameni,dar ne barfim miseleste  fara sa ne intereseze cum este adevăratul om din spatele măștii pe care mai mult sau mai putin ,o purtam toti,zilnic.
Pretinzi ca ii esti superior unui om timid care nu se poate apara,ori care nu stie.Pretinzi ca ai putere,doar pentru lasi „banii sa vorbeasca” pentru tine.Mai ieri parca erati prietene.
Tu cui i-ai oferit increderea si respectul tau? Cine a fost langa tine cu adevarat?
De cate ori ai auzit in urma ta „povesti” despre tine.De cate ori ai auzit diverse „scenarii” propuse pentru Oscar despre viata ta?
Oamenii judeca.Tradeaza.Mint.Dau dovada de lasitate,ipocrizie,falsitate.In zilele noastre,ne ghidam doar dupa fizic si nejustficata dorinta de a fi si de a face parte din grupuri  selecte.Da.Oameni bogati,cu stil ,cu atitutinde,dar cu suflet putred.Si desi se spune ca „omul face haina” si nu „haina pe om „, unii dintre voi sunteți trecatori de la sezon la sezon.Azi ,chiar si o fata cu adevarat demna,sincera si pura   poate fi numita curva.”De ce ?”Asa cred eu.” „Pai si de unde stii?” „Asa mi se pare mie.”Vorbele se pierd in vant.”Daca vrei sa schimbi lumea,incepe cu tine.”